Mostenirea

 


 Căsătoriți de tineri, de 15 ani împreună, lucrează amândoi, dar fac față cu greu cheltuielilor zilnice. Foştii colegi de facultate au devenit oameni cu stare, au firme, şi-au cumparat automobile 4x4 şi fac excursii în străinătate, iar el nu are nici măcar un Fiat de 1000 cmc. Întro zi, el dă peste un anunţ în ziar: „De vânzare Mercedes 4x4 nou. Preţ: $250". Presupune că e o greşeală de tipar, totuşi telefonează şi îi răspunde o voce de femeie.

Anunţul cu Mercedesul e real?

Desigur. Şi primul care va veni cu 250 de dolari, va cumpăra maşina.

Sunt în drum spre dumneavoastră!

 

Scoate în grabă 250 de dolari din sertar şi zboară la adresa indicată. O doamnă în vârstă deschide uşa.

Am impresia că-i pur şi simplu o glumă... Un Mercedes pentru 250 de dolari?

Hai să îl vezi.

 

Şi-l conduce la garajul casei unde se afla un Mercedes 4x4, complet nou. Tânărul îi spune:

Eu nu-s bogat, dar sunt om cinstit. Aşa încât cred că ori nu te pricepi la automobile, ori e vorba de o glumă. Maşina asta valorează 70 000 de dolari, poate chiar mai mult. De ce o vinzi pentru numai 250 de dolari?

Pentru că eşti om drept, îţi voi explica despre ce e vorba: Eu am fost căsătorită 60 de ani. În urmă cu o lună şi jumătate, soţul meu a murit. Săptămâna asta am deschis testamentul şi acolo era scris că locuinţa rămâne în posesia mea și toţi banii, rămân în posesia mea. Dar în paragraful al treilea al testamentului era scris ca el are o iubită. Şi el hotărăşte să se vândă Mercedesul 4x4 şi să se trimită iubitei lui suma primită la vănzarea mașinii. Iar eu vreau să mă răzbun pe ea. Pur şi simplu să mă răzbun. În testament scrie: „Să se vândă maşina şi să i se trimită suma primită." nu scrie „Să i se dea maşina...". Răzbunarea mea este ca ea să primească pentru maşină doar 250 de dolari şi nimic mai mult...

 

Tânărul scoate din buzunar 250 de dolari, plăteşte doamnei, ia maşina şi se duce cu ea direct la service, pentru a o verifica. La verificare află că automobilul este nou, aproape nu s-a circulat cu el... Mulţumit se întoarce acasă, urcă scările în grabă şi vede postaşul ieşind din locuinţa lui. Tânărul îl întreabă:

Ce scrisori ne-ai adus?

I-am adus soţiei dumneavoastră un mandat poștal de 250 de dolari. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inginerii... azi si aici...

NU DISPREŢUIŢI UMORUL RUSESC!

Glumițe